-
Ministerul Educației și Cercetării a stabilit împreună cu specialiștii din cadrul Ministerului Sănătății și în conformitate cu recomandările Comitetului Național pentru Situații de Speciale de Urgență măsurile pentru reluarea activității în unitățile de învățământ, în condiții de siguranță pentru elevi, cadre didactice, personalul din școli și părinți.
În România, cursurile în învățământul preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal rămân suspendate, dar se va continua învățarea asistată de tehnologie până în 12 iunie, când se vor încheia cursurile anului școlar.
Pentru elevii și cadrele didactice care nu au acces la tehnologie, unitățile de învățământ și inspectoratele școlare vor oferi sprijin. Acestea vor transmite elevilor resurse educaționale și sarcini de lucru.
Studenții își vor continua învățarea asistată de tehnologie, iar examenele se pot susține și online. Fiecare instituție de învățământ superior va comunica planurile stabilite privind susținerea examenelor.
Prioritățile ministerului sunt de a asigura cadrul necesar pentru încheierea situațiilor școlare pentru toți elevii și studenții din sistemul românesc de învățământ și susținerea examenelor finale, în condiții de siguranță pentru elevi și cadre didactice.
Începând cu data de 2 iunie, elevii din clasele a VIII-a, a XII-a/XIII-a, cei din anii de final de ciclu profesional și postliceal, vor reveni în unitățile de învățământ pentru două săptămâni. Vor avea loc doar activități de pregătire și consiliere pentru examenele naționale. Revenirea în unitățile de învățământ va fi una prudentă și controlată pentru a preveni răspândirea îmbolnăvirilor cu Covid 19. Pentru elevii care au probleme de sănătate sau care prezintă riscuri de îmbolnăvire, prezența la cursuri va fi opțională. Părinții vor decide acest aspect.
Măsuri de siguranță în unitățile de învățământ:
Ministerul Educației și Cercetării împreună cu Ministerul Sănătății va elabora un ordin comun în care se vor stabili toate măsurile de siguranță privind reluarea activității în unitățile de învățământ. Sala de clasă va fi igienizată corespunzător, vor fi realizate culoare semnalizate special, iar în sala de clasă vor fi maximum 10 elevi, respectând măsurile de distanțare.
Alte măsuri cu privire la anul școlar 2019-2020:
- Programa din semestrul al II-lea care nu a fost parcursă după data de 11 martie va fi abordată în anul școlar următor, după ghiduri metodologice elaborate de MEC pentru fiecare disciplină.
- Nu se vor susține teze, iar mediile vor fi încheiate cu minimum două calificative/note. Pentru situații excepționale, MEC a prevăzut mai multe scenarii, iar pentru fiecare tip de învățământ (vocațional, special, profesional) vor fi comunicate modalități de încheiere a situației.
- Înscrierile la clasa pregătitoare și la grădiniță pot fi realizate online, după un calendar stabilit de MEC. Evaluarea psihosomatică a copiilor va fi înlocuită cu declarație pe proprie răspundere a părinților/tutorilor legali instituiți și recomandarea eliberată de grădinița pe care au frecventat-o.
- Pentru asigurarea accesului egal la educaţie pentru preşcolarii/elevii cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în învăţământul de masă, profesorii itineranţi şi de sprijin vor continua adaptarea curriculară a conţinuturilor, realizarea materialelor didactice, instrumentelor de lucru şi de evaluare specifice, precum şi monitorizarea aplicării programelor curriculare adaptate, în parteneriat cu cadrele didactice de la grupă/clasă, pentru punerea în aplicare a planului de intervenţie personalizat realizat pe baza planului de servicii individualizat.
- Detaliile cu privire la desfășurarea examenelor naționale și a admiterii în învățământul liceal și profesional/profesional dual vor fi prezentate prin procedurile elaborate de MEC. Vor fi elaborate inclusiv proceduri privind siguranța elevilor și a cadrelor didactice la desfășurarea probelor.
- Examenele de certificare a competenţelor profesionale pentru nivelul 3, 4 şi 5, conform Cadrului Naţional al Calificărilor, pentru învățământul vocațional, profesional și profesional dual, precum și cele de la învățământul postliceal vor fi realizate numai pe bază de proiect, iar proba practică va fi echivalată, în conformitate cu metodologiile aferente fiecărui tip de certificare a competențelor.
- Examenul de titularizare și pentru definitivare în învățământ, precum și pentru obținerea gradelor didactice se vor organiza după un calendar comunicat de MEC.
Măsurile luate de Ministerul Educației și Cercetării au fost aplicate și în state europene precum Italia, Letonia, Portugalia, Malta și Ungaria.